Anul 2013 l-am terminat urmarind filmul Captain Phillips. Pe scurto o nava americana comandata de capitanul Philips este capturata de catre piratii somalezi.
Un film despre supravietuire: pe de o parte marinarii sa scape cu bine din aceasta “aventura”, iar pe de cealalta parte piratii sa obtina cat mai multi bani de la americani (nu se multumesc cu cei 30.000 de dolari oferiti de capitan, pentru ca somalezii mai trebui sa cotizeze si la sefii lor). Datoriata haosului din Somalia acesti oameni sunt nevoiti sa devina pirati si sa captureze, mai ales navele comerciale (pentru ca marinarii nu aveau arme), care treceau prin apelele lor.

Primul film pe care l-am vazut in 2014 a fost Pianistul. Stiam de multa vreme despre acest film (totusi a fost realizat in 2002!!), insa nu am avut starea potrivita pentru el (pana acum 🙂 ). In acest fiml vedem cum a supravietuit eroul principal al filmului in timpul celui de al doilea razboi mondial. M-au impresionat modul in care pianistul se hraneste cu foarte putina mancare, cum sta ascuns zile in sir fara sa stie daca va fi descoperit sau nu, in aceea teama si teroare etc.

Privind aceste filme mi-am adus aminte de cuvintele budistei Kelsang Shenye ca suntem binecuvantati ca traim in aceste vremuri, ca avem ce manca, avem apa, haine, acces la internet etc. In timpul conferintei budiste fiind preocupata cu activitatile si responsabilitatile de zi cu zi nu am fost asa de tare impactata de cuvintele lui Shenye. Insa vazand aceste doua filme m-am intrebat cum ar fi fost daca as fi fost evreica sau captiva ?

Imaginile din film si-au lasat amprenta asupra mea, macar pentru cateva zile, astfel incat sa apreciez ca pot sa maninc ce doresc eu, sa ma plimb pe unde vreau, ca am acces la internet, la carti si la atatea informatii…

Oare nu sunt aceste lucruri suficiente pentru a incepe multumita anul 2014?
Ba da, sunt recunoscatoare pentru ceea ce sunt si ceea ce am.

Voi pentru ce anume sunteti recunoscatori?

PS: Va doresc un an plin de realizari!